Mitropolia Moldovei şi Bucovinei nu e pentru cine se găteşte, ci e pentru cine se nimereşte

Nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg, şi nici Mitropolia Moldovei şi Bucovinei nu e pentru cine se găteşte, ci e pentru cine se nimereşte.

Surpriză de proporţii ieri la alegerea succesorului în scaunul Iaşilor, când în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, forul de conducere al BOR a votat altfel de cum s-ar fi aşteptat Patriarhul, optând pentru IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, în locul PS Casian al Dunarii de Jos, bun prieten cu Prea Fericitul. Membrii Sfântului Sinod au hotărât ca pentru cel mai important scaun vacant, cel al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, pe lângă cei doi candidaţi propuşi de Sinodul Mitropolitan de la Iaşi, PS Ioan Episcop de Covasna si PS Casian al Dunarii de Jos, să mai candideze înca doi ierarhi: IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, şi PS Calinic Botosaneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, despre care s-a vorbit că ar fi contestat alegerile efectuate în eparhia Moldava.
Deşi membrii forului de conducere al Bisericii Ortodoxe Romane ştiau de preferinţa Patriarhului pentru PS Casian ca successor în scaunul Iaşilor, totuşi la votul secret, fostul Mitropolit al Olteniei a reuşit, după al doilea tur de scrutin, să-l devanseze pe protejatul Patriarhului.

IPS Teofoan are 49 de ani, este originar din localitatea Corbi, judetul Argeş. A intrat in monahism in 1984, la Schitul Crasna, judeţul Prahova, îndeplinind apoi funcţii importante în Biserica. Are studii de specialitate in străinatate. În anul 2000, după trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Nestor Vornicescu, a devenit Mitropolit al Olteniei, fiind perceput ca unul dintre ierarhii cei mai apropiaţi de Patriarhul Teoctist. Îi urăm Înaltului Ierarh să păstorească cu înţelepciune si dragostea turma creştinilor ortodocşi din Moldova si Bucovina, pentru slava si cinstea lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu