Aproape, dar departe

Una dintre problemele vremurilor pe care le traim este aceea a  lipsei timpului care ne indeparteaza de cei dragi, ne fura de la bucuriile de suflet, ne subjuga prin forta covarsitoare pe care o exercita si este stapanul suprem al vietii de zi cu zi. Vremuri bune am spune noi, daca stam sa ne gandim la gradul de civilizatie la care am ajuns (sau la care vrem sa credem ca am ajuns), la numeroasele evolutii pe toate planurile (de la tehnologic la comunicational, logistic etc). Cu toate astea, nu e deloc asa.

Eu una am ajuns nu de multe ori sa cred ca m-am intalnit recent cu o prietena, (desi realitatea este la fel de cruda ca firul de iarba la surasul bland al primaverii) , doar pentru ca vorbesc des cu ea pe messenger, la telefon sau ii citesc blog-ul. Cand insa imi vine in minte reperul temporal al ultimei intalniri reale, in spatiul concretului, surprinderea imi este de fiecare data uriasa. Si iar simt o unda de dezamagire! Noroc de facebook sau hi5, sunt la curent cu look-ul prietenilor mei cu care ma vad rar.

Alte momente de constientizare cruda a nivelului la care au ajuns relatiile interpersonale sunt acelea in care incerci sa stabilesti o intalnire cu vechi prieteni si dureaza cel putin cateva minute pana gasesti o “fereastra” deschisa si prietenoasa socializarii (in cazul fericit, caci deprimant de multe astfel de negocieri s-au incheiat trist si fara sincronziare de timp si spatiu). Sunt prieteni cu care locuiesc in acelasi oras, la cateva cartiere distanta, dar pe care ii vad mai rar decat pe parintii mei, aflati la 200 de km departare. Cateva sute sau poate chiar mii de pasi ma despart de ei (de-asta e bun un pedometru:D) si cu toate acestea, barierele sunt inalte si e nevoie de buldozere de renuntari, de compromisuri (desi la nivel personal, ai da orice sa fii aproape de oamenii dragi).

Mi-e tot mai greu sa observ cum trece timpul, sa vorbesc despre aceste “intalniri” cu sarcasm, ca de niste utopii, ca de niste evenimente rare pe care le atingi ca pe icoane, in conditiile in care, la o analiza logica, pragmatica, ajungem la concluzia ca ne despart doar “mari”de efemeritati ale cotidianului. Sunt momente din viata care nu se mai intorc, sunt clipe in care ma simt privata de iubire, de caldura, de relaxare, de afectiune. Ma simt privata de tot ce imi face bine, ma mangaie si ma alina!
De maine, as vrea sa imi promit ca “departe” se va transforma lin in “aproape”! Insa cobor din planul imaginarului si ma infig bine cu picioarele in pamant. As vrea macar sa ajung la jumatatea distantei dintre cele doua lumi! Sau poate acolo sunt?! Doar fiintez in ciberspatiu, spatiul de compromis….

P.S. Si cu toate astea, oare care este mai avantajoasa? Departarea temporara care aduce dupa sine explozii de bucurie si desfatare la momentul intalnirii sau apropierea fizica, permanenta, dar ineficienta sub aspectul traiului si trairilor care indeparteaza mai mult decat distanta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu