Cum ar fi daca…

…as face curatenie atat de des in viata mea cand vine vorba de oameni cum fac atunci cand vine vorba de hainele din dulap?!  Hmm… viata mea un dulap. Usi inchise, usi deschise, curatenie, nebuloasa, dezordine. Suna cunoscut. Oamenii haine. Fiinte haine uneori.


Dar daca stau sa ma gandesc bine analogia este pe undeva potrivita. Sunt unii oameni pe care, intocmai precum hainele acelea pe care te incapatanezi sa le pastrezi “poate vor fi bune vreodata”, desi tu stii foarte bine in sinea ta ca nu le vei mai purta vreodata, ii tii cumva aproape de tine, insa mai mult de umplutura, de dragul vremurilor trecute, din inertia amintirilor, de dragul a ceea ce au fost candva, cand straluceau si erau “en vogue” precum poseta Hermes Birkin. Bagi toate hainele astea undeva intr-o arhiva ca una curs arhiva bnr.

Asa ca la extreme se afla hainele “haute couture”: nu oricine si le permite, nu oricine are acces la ele, dar cei care reusesc sa ajunga la ele le apreciaza, stiu sa le valorizeze, stiu sa le poarte, sa le pastreze. Acelasi lucru si cu oamenii cu adevarat “scumpi”: sunt rari, de nepretuit, unici in viata ta si asa raman; desi timpul trece si tendintele sunt mereu altele, ei raman pe loc, la fel de proaspeti si actuali. Ca o creatie Dior sau extrem de “purtatul” si preferatul Alexander McQueen.

Si avem si haine casual: haine in care ne simtim lejer, ca in sanul lui Avraam, pe care, in orice combinatie le-am rasuci si invarti, rezultatul e unul calitativ. Asa e si cu oamenii “casual”: sunt calzi, iti sunt dragi, cu ei ti-e bine, cu ei imparti cotidianul tau si scriu alaturi de tine povestea vietii tale. De voi impreuna depinde nivelul de calitate la care se ridica: fie o vestimentatie a la IDM, fie una a la Champs-Elysees.

Ce ne facem insa cand vine vorba de out of fashion, out of style? Le iei definitiv, le faci pachetel si la gunoi sau le donezi, orice ar fi nu ai cum sa le tii aproape. Decat daca inspiratia, talentul si imaginatia te ajuta sa le dai din nou viata. Altfel, acestea fac rau prin simpla prezenta, bat la ochi, perturba retina, zgarie creierul, parca si macina sufletul. La fel e si cu oamenii care nu stiu sa se alinieze vremurilor in care traim. Nu spun ca e un must sa fii la moda, eu mizez foarte mult pe originalitate, armonizare si pliere pe personalitate. Unii nu reusesc deloc si sa ii pastrezi aproape e o risipa. Investeste cu cap si cand vine vorba de haine si cand vine vorba de oameni!

In ultimul rand, exista si hainele uzate definitiv si irevocabil, deteriorate, fara cale de intoarcere si de “reparare”. Acestea, intocmai ca cele din categoria anterioara, trebuie eliminate, fara remuscari, regrete sau false nostalgii si inchipuiri. Despre oamenii similari acestei categorii inutil sa mai spun ca nu au loc de stationare in viata noastra. Si imi amintesc acum ce mi-a spus un prieten zilele trecute: o persoana inteligenta care sta printre persoane mai putin “abile intelectual” (definirea aceasta imi apartine :P ) stagneaza sau involueaza, in timp ce, acestia din urma au sanse de a se destepta din “amorteala” in care au facut ochi.

Prin urmare, grija mare la sortare, prioritati, combinatii, alegeri! Pentru un fizic si un psihic la inaltime!
P.S.: E de evitat insa adoptarea abordarii “schimbat ca pe sosete”, e trist, e multa risipa umana si de timp si spune si destul de multe despre noi si calitatea noastra umana!

Aproape, dar departe

Una dintre problemele vremurilor pe care le traim este aceea a  lipsei timpului care ne indeparteaza de cei dragi, ne fura de la bucuriile de suflet, ne subjuga prin forta covarsitoare pe care o exercita si este stapanul suprem al vietii de zi cu zi. Vremuri bune am spune noi, daca stam sa ne gandim la gradul de civilizatie la care am ajuns (sau la care vrem sa credem ca am ajuns), la numeroasele evolutii pe toate planurile (de la tehnologic la comunicational, logistic etc). Cu toate astea, nu e deloc asa.

Eu una am ajuns nu de multe ori sa cred ca m-am intalnit recent cu o prietena, (desi realitatea este la fel de cruda ca firul de iarba la surasul bland al primaverii) , doar pentru ca vorbesc des cu ea pe messenger, la telefon sau ii citesc blog-ul. Cand insa imi vine in minte reperul temporal al ultimei intalniri reale, in spatiul concretului, surprinderea imi este de fiecare data uriasa. Si iar simt o unda de dezamagire! Noroc de facebook sau hi5, sunt la curent cu look-ul prietenilor mei cu care ma vad rar.

Alte momente de constientizare cruda a nivelului la care au ajuns relatiile interpersonale sunt acelea in care incerci sa stabilesti o intalnire cu vechi prieteni si dureaza cel putin cateva minute pana gasesti o “fereastra” deschisa si prietenoasa socializarii (in cazul fericit, caci deprimant de multe astfel de negocieri s-au incheiat trist si fara sincronziare de timp si spatiu). Sunt prieteni cu care locuiesc in acelasi oras, la cateva cartiere distanta, dar pe care ii vad mai rar decat pe parintii mei, aflati la 200 de km departare. Cateva sute sau poate chiar mii de pasi ma despart de ei (de-asta e bun un pedometru:D) si cu toate acestea, barierele sunt inalte si e nevoie de buldozere de renuntari, de compromisuri (desi la nivel personal, ai da orice sa fii aproape de oamenii dragi).

Mi-e tot mai greu sa observ cum trece timpul, sa vorbesc despre aceste “intalniri” cu sarcasm, ca de niste utopii, ca de niste evenimente rare pe care le atingi ca pe icoane, in conditiile in care, la o analiza logica, pragmatica, ajungem la concluzia ca ne despart doar “mari”de efemeritati ale cotidianului. Sunt momente din viata care nu se mai intorc, sunt clipe in care ma simt privata de iubire, de caldura, de relaxare, de afectiune. Ma simt privata de tot ce imi face bine, ma mangaie si ma alina!
De maine, as vrea sa imi promit ca “departe” se va transforma lin in “aproape”! Insa cobor din planul imaginarului si ma infig bine cu picioarele in pamant. As vrea macar sa ajung la jumatatea distantei dintre cele doua lumi! Sau poate acolo sunt?! Doar fiintez in ciberspatiu, spatiul de compromis….

P.S. Si cu toate astea, oare care este mai avantajoasa? Departarea temporara care aduce dupa sine explozii de bucurie si desfatare la momentul intalnirii sau apropierea fizica, permanenta, dar ineficienta sub aspectul traiului si trairilor care indeparteaza mai mult decat distanta?